sâmbătă, 27 septembrie 2008
Dezbateri in sala mica
Imaginile primite de la Angela Ciucu.
Diplome si diplomati
Imaginile primite de la Angela Ciucu.
Haiku multimedia
Imaginile primite de la Angela Ciucu.
miercuri, 24 septembrie 2008
PALATUL FERMECAT – antologia poemului românesc în proză (I)
Pentru cei care s-au obişnuit cu internetul, nu mai este un secret că aici pot găsi rapid, comod, ieftin informaţia de care au nevoie pentru cele mai diverse preocupări. Şi, de multe ori, această informaţie este şi una de calitate. Dar asta depinde de competenţa, buna intenţie şi organizare celor ce asigură resursele.
ROMANIAN KUKAI şi-a propus, printre altele, şi să pună la dispoziţia celor interesaţi cît mai multă informaţie legată de lirica niponă. După o primă perioadă în care informaţia a fost prezentă doar pe site-ul cu care am pornit, am demarat o acţiune de diversificare şi multiplicare a site-urilor existente. Astfel, am făcut cîteva site-uri care au fost puse la dispoziţia unora dintre cei care am considerat că, deşi aveau nevoie de spaţiu virtual, nu ştiau încă să şi-l creeze, să-l utilizeze şi administreze. Astfel au apărut Crizantema, MANUELA MIGA - HAIKUDO, ORION REDIVIVUS şi seria celor şase numere MICUL ORION. De asemenea, am găsit posibilitatea de găzduire online a unor fişiere tip carte pe un site generos – calaméo – unde am înfiinţat BIBLIOTECA ROMANIAN KUKAI. Actualmente, biblioteca pune la dispoziţia doritorilor 6 antologii, 10 plachete de autor şi alte materiale utile comunităţii celor ce iubesc lirica niponă.
Site-ul de faţă este dedicat prezentării celei de a XV-a ediţii a Colocviului Naţional de Lirică Niponă. El vrea însă să deschidă şi un drum al cărui început să fie acest eveniment. Cum am spus, în afara comunicărilor expuse la colocviu, spaţiul rămîne deschis tuturor celor care, ulterior, vor să aduge contribuţiile lor la cunoaşterea şi înţelegerea haibunului, la comentarea şi ghidarea celor ce vor să-l abordeze. Şi, în mod firesc, va deveni şi un loc unde periodic vor fi publicate haibunuri selectate de un editor competent.
Deschid seria contribuţiilor extra-colocviu cu această prezentare a volumului PALATUL FERMECAT – antologia poemului românesc în proză, antologie îngrijită şi prefaţată de Mihai Zamfir.
*
Corneliu Traian Atanasiu
Titlul volumului este acela al unuia din poemele în proză scrise de Alexandru Macedonski, poate cel mai important reprezentant al genului la noi.
Prefaţa lui Mihai Zamfir poate părea, prin stilul său academic, greoaie şi dificilă celor neobişnuiţi cu limbajul tehnic al filologilor. Totuşi, ea reuşeşte să facă, în mod tranşant şi limpede, dinstincţiile necesare între proza curentă şi cea poetică, precum şi între poezie şi poemul în proză, care reprezintă, pentru autor, nu un gen ambiguu şi lipsit de personalitate, ci un concentrat al aspiraţiilor lirice ale unuia din registrele prozei dintotdeauna.
Pentru Mihai Zamfir, evoluţia prozei poetice către poemul în proză reprezintă o veritabilă aventură spirituală, iar specia literară rezultată la finalul ei, în pofida unor clişee de gîndire şi clişee critice care ţin să-l bagatelizeze, se dovedeşte una legitimă şi viabilă. Iar pentru literatura română, „din specie colaterală şi din curiozitate experimentală, (atunci, la apariţia sa, n.m.) poemul în proză devine în cîţiva ani o specie pilot, un simptom al europenizării.”
Demontînd locurile comune care denigrează poemul în proză şi-l consideră doar un accident tranzitoriu, o frondă sau un capriciu de moment al boemei saturate de versificaţia perfectă deja depăşită, ca şi de trenarea peste limite a romantismului epuizat, dar şi pe acelea care îl consideră o poezie eşuată, care, din incapacitatea de a realiza exigenţele poeziei se refugiază în proză, fiind doar un simptom al disoluţiei literare care produce excrescenţe bizare, Mihai Zamfir consideră că, poemul în proză apare într-un moment de criză al literaturii europene, marcînd însă un „punct de cotitură” într-o evoluţie imprevizibilă.
Poemul în proză, departe de a fi doar un hibrid accidental al coliziunii dintre proză şi poezie, este rodul final al evoluţiei unuia dintre registrele prozei dintotdeauna. Şi anume, al aceluia „înalt, destinat exprimării monumentale (în terminologia lui Zumthor), registru apt pentru subiectele sublime şi excepţionale”. Registrul „curent este destinat să exprime realităţile diurne, faptice şi tranzitorii”, fiind acela al narativului, descriptivului, epicului, în timp ce genul înalt al prozei este preocupat, cel puţin la început, mai mult de ritm şi cadenţă, de armonia şi ornarea frazei, de o proză artistică. În cele din urmă, poemul în proză „nu reprezintă decît concentrarea – în rigorile unei specii literare bine determinate – a pornirii universale spre găsirea unui registru înalt. Prin urmare, nu un contact accidental dintre poezie şi proză, ci rezultat ultim al unei evoluţii milenare.”
Aspiraţia către o proză înaltă, artistică include treptat nu doar preocupări pentru cuvîntul în sine, pentru stil şi ornare (proza înflorită şi cadenţa oratorică), ci şi pentru o infuzie masivă de lirism a frazei, a temelor, a subiectelor. Astfel încît, cînd pe la 1800, proza poetică se impune ca un deziderat major în proza vremii, „Madame de Staël declara ritos că les plus grand poètes ont ètè des prosateurs.”
Momentul care marchează naşterea poemului în proză ca o nouă specie literară este apariţia, în 1862, a volumului lui Baudelaire Petits poèmes en prose (retipărit drept Spleen de Paris). În prefaţa volumului, printr-o întrebare retorică, poetul dă şi o primă definiţie a poemului în proză: „Care dintre noi n-a visat, în zilele sale de ambiţie, miracolul unei proze muzicale, fără ritm şi rimă, îndeajuns de suplă şi de sacadată pentru a se adapta mişcărilor lirice ale inimii?”
Poemul în proză, deşi de mici dimensiuni, este o construcţie închisă, rotundă, care nu este dependentă, asemenea fragmentului de proză poetică, de restul textului în care se regăseşte. Subiectul său nu este naraţiunea, prezentarea, chiar şi numai verosimilă, a faptelor, ci aplecarea asupra unei alte dimensiuni a lumii prin intermediul unei construcţii simbolice.
Lexicul poemului în proză nu este subordonat unui referent pe care încearcă să-l descrie, cuvintele nu sînt doar vehiculele unui sens pe care îl construiesc. Din contra, ele se emancipează şi îşi expun aura, frumuseţa, pitorescul – reverberează întru gloria lor şi nu a vreunei realităţi pe care s-ar strădui să o redea. În plus, „efectul pur poetic al poemului provine în primul rînd din utilizarea intenţionat ambiguă a cuvintelor cheie”. Prin aceasta, universul discursului nu mai poate fi localizat în spaţiu şi timp şi tinde spre universalul liric, solicitînd cititorului să participe efectiv la construcţia acestuia.
Scriitura pe care o preferă poemul în proză nu este una a istorisirii unor fapte, a devenirii. Ceea ce se întîmplă nu ţine de scurgerea timpului, ci de un fel de prezent etern al adevărurilor generale. Astfel, în structura sa nu verbul este categoria gramaticală importantă şi dominantă, ci substantivul şi construcţiile nominale, care fixează atenţia cititorului asupra cuvîntului în sine.
Structura frazei este discontinuă, ea creşte mai mult prin aglomerare, prin juxtapunere. Neexistînd un principiu narativ-logic care să ghideze secvenţial construcţia, textul îşi permite să fie dispersat, discontinuu, urmărind pitorescul detaliilor. Chiar atunci cînd poemul mimează „descrierea obiectivă” a unui referent existent, aceasta este doar simbolică, urmărind detaliile într-o ordine poetică şi nu logică. Logica observaţiei este astfel substituită de una a „visului care compune un spaţiu oniric: insule izolate în fluxul separat de intervale goale”.
Ritmul poemului în proză nu este unul fonetic caracteristic versurilor, ci acela al unei armonii elevate care ţine mai degrabă de ritmarea sintactică şi semantică. Repetiţia unor structuri de frază similare, a unor sintagme sau termeni face ca texul să pulseze într-un mod specific. Este un ritm organic, viu şi nu unul mecanic.
Poemul în proză foloseşte abundent toate figurile de stil, predominînd metafora. De fapt, el este în întregime doar o construcţie metaforică şi o metaforă extinsă pentru ceva ce nu poate fi numit sau invocat legitim altfel.
joi, 18 septembrie 2008
Haiku pre limba românului
Radu Patrichi - Constanţa
Anul trecut, poetul braşovean George Puşcarin ne-a surprins cu volumul Haiku prin anotimpuri, realizat la Editura KRON – Art – în 2006, un volum frumos realizat şi cu poeme frumoase, de calitate.
Iată că acum am plăcerea de a vă prezenta al doilea volum Evantaie prin calendare sau Haiku pre limba românului, realizat la aceeaşi editură în 2007.
Prefaţa volumului intitulată Doinind haiku-uri este făcută de Ecaterina Pavel, care ne bucură prin faptul că are cunoştinţa de toate criteriile, cerinţele estetice ale unui poem haiku, analizează cum autorul a reuşit să le respecte, fapt pentru care spune:
„Sunt atât de reuşite ca haiku-uri nu pentru că autorul lor se simte în largul său în cadrul acestei forme, ci în înfrăţirea ei cu folclorul românesc. În esenţă, haiku-urile sunt pentru japonezi ceea ce doina este pentru români: meditaţie în faţa naturii şi a divinului, resemnare, simplitate, transcedental. Practic, poetul se regăseşte în haiku-uri în măsura în care reuşeşte să-şi întregească în ele fiinţa, dragostele sau tristeţile sale româneşti”.
Chiar dacă volumul are împărţirea pe luni, începând cu Mărţişorul, deci primăvara şi terminând cu sfârşitul iernii, Făurar, aşa cum se obişnuieşte în volumele de haiku, precizăm că în fiecare lună poetul a inclus şi câte trei poeme în stil clasic european, cu rimă sau în vers alb. Această îngemănare de stiluri nu displace, dimpotrivă, parcă este un joc.
Dar, să vorbim şi despre poeme. Poate că un spirit riguros va găsi între haiku-uri şi unele care nu tratează numai subiecte obişnuite în haiku, cum ar fi: „ne învârtim în jurul/ unui punct care bate/ la uşă”.
Faptul că poemele sunt scrise fără niciun fel de punctuaţie, nici măcar acel semn kiregi, dar mai ales că nu respectă regula de 5-7—5 silabe, dar ele au o muzicalitate anume prin faptul că ultimul vers are întotdeauna 2 sau 3 silabe.
Cui îi place poezia adevărată, va găsi însă foarte multe poeme frumoase, haiku-uri bune. – Căci poetul având talent, simţind aproape natura, ne încântă cu haiku-uri ce merită a le memora. Voi da doar câte un singur poem, pentru fiecare lună:
Mărţişor:
Mesteacănul mă ţine/ de mână- să ştiu drumul/chiar şi orb
Prier:
Izbit în pietre râul/ de-a pururi va ajunge/ în mare
Florar:
Ciocârlie de rouă/rătăceşte-mă în cer/ pe arcuş
Cireşar:
La umbra stejarului/se simte umil bonsai/poetul
Cuptor:
Între coperţile vechi/doarme floarea reginei/pierdută
Gustar:
Din ramuri princiare/s-au fost şi cruci şi juguri/pentru boi
Răpciune:
Domol lunecă turma/tomnatică şi blândă/icoană
Brumărel:
Nucul scutură frunze/ tânguite clopote/ de ducă
Brumar:
Prea şchiop rămas în urmă/ un câine păzindu-mă/ de umbră
Undrea:
Nimic nu am a spune -/ pe omul de zăpadă/ îl ascult
Gerar:
Plopii mei fără noroc/ pe un cer înaripat/ îngheaţă
Făurar:
Ca o lume mai blândă/ pare ghiocelul în / zăpadă
Vă asigur că şi poemele clasice sunt pline de poezie, de frumuseţea naturii, fie că au subiecte de la noi, precum „Nucul” sau din stepele întinsei Rusii „În stepă”, sau pentru că suntem la Constanţa în „Navigatorul”.
Voi încehia cu cuvintele Acad. Alexandru Surdu, de pe coperta ultimă:
„Poemele clasice, cele albe şi haiku-urile, într-un buchet de carte, dau originalitate poetului. Mă convinge încă o dată că haiku-urile de pe Fuji înfloresc precum crizantemele, cireşii şi floarea reginei şi în Piatra Craiului”.
Vă doresc să aveţi în mână acest frumos volum şi sunt convins că veţi simţi cu adevărat poezia naturii.
duminică, 14 septembrie 2008
HAIBUN-UL ÎNTRE TEORIE ŞI PRACTICĂ
Comunicare la Colocviul Naţional de Haiku, Constanţa, 2008
Alexandra Flora Munteanu
Şcoala “Nicolae Tonitza”
Constanţa
Proza scurtă ca gen literar a făcut carieră în literatura română ca şi în cea universală. De la bun început a avut o configuraţie distinctă care prin extensie a putut deveni roman. Este consdtituită din substanţa narativă care se mulează pe subiecte diferite. Poate avea o concentrare maximă de evenimente ficţionale cu sau fără personaje. Elementul natural este fie cadru , fie subiect în dezbatere. În literatura de specialitate întâlnim nume precum : James Fenimore Cooper, Honore de Balzac, Alexandra Dumas, Victor Hugo, Nathaniel Hawthorne, Nikolai Gogol, E.A. Poe, Elizabeth Gaskell, Dickens, Elizabeth Phelps, Ivan Turgheniev,Dostoievski, Tolstoi, Mark Twain, şi numele ne dovedesc că de fapt marii romancieri s-au exersat în genul scurt. Acesta poate fi considerat şi un nucleu . Aşa a fost conceput şi acceptat ca având toate datele utile unei ulterioare extensii. Literaturitatea i-a asigurat echilibru interiore şi posibilitatea proliferării într-o perioadă scurtă . Este acceptat izolat, în sec. al 17-lea . Miguel Cervantes şi mai târziu , sec. al 18-lea Washington Irving. Acţiunea nu este statică. Are un cumul tensional în crescendo care asigură un final . Acesta poate reprezenta o promisiune sau chiar o concluzie. În literatura română vom asocia genul de numele lui Sadoveanu, Caragiale, Calistrat Hogaş, Alexandru Vlahuţă. Vom observa tentaţia de a conferi acestui gen literar.Spaţii mai extinse sau nu. În orice caz conţinutul evoluează în jurul unor aspecte de viaţă, cu tentă moralizastoare sau descrierea unor situaţii percepute diferit sau pur şi simplu ideea de călătorie prin care sunt înregistrate fapte, oameni şi personasje care ne-ar conduce spre ideea de jurnal de călătorie, prin minuţia descrierii. Ego-ul scriitorului este mult mai pregnant mărturisindu-şi disdponibilitatea de observator extern sau implicat în acţiune. În cazul haibun-ului , specie eminamente niponă vom găsi în secolul al 17-lea , o creaţie literară tipic narativă, cu aluzii şi trimiteri la fapte concrete şi la generalizări uneori moralizatoare. Mă voi opri la un haibun al lui Basho. Acesta debutează cu câteva fraze care , concentrate, ar da ceea ce numim maximă. O structură narativă ambiţioasă să comprime şi să generalizeze un adevăr viabil.” Admirable is a person who has nothing that hampers his mind”. Admirabilă este persoana care nu are nimic ce i-ar
La fel se poate spune despre un călător fără casă, lipsit de cămin , deasemenea , adaugă Basho. “The same can be said of a homeless wanderer, too.” Peripeţiile unuiu singuratic care se lasă pradă unor sentimente : vizualizarea unui spaţiu din natură la un răstimp de trei ani îi provoacă lacrimi de nostalgie peste crizanteme galbene.
Acest sentiment este prefigurat de prezenţa unui element din natură, râul care ne trimite la “panta rei” :
| | | | |
| ||||
|
| Heraclitus' philosophy can be captured in just two words: "panta rei", literally everything flows, meaning that everything is constantly changing, from the smallest grain of sand to the stars in the sky. Thus, every object ultimately is a figment of one's imagination. Only change itself is real, constant and eternal flux, like the continuous flow of the river which always renews itself. |
Filozofia lui Heraclit poate fi redusă ladouă cuvinte”panta rei” totul curge, însemnând că totul este constant schimbător , de la micul strop de nisip până la stelele din cer. Astfel fiecare obiect ultim dedvine ca rod al iumaginaţiei. Numai schimbarea în sine este reală, este un flux constant şi etern, asemeni curgerii continue a râului care mereu se schimbă, împrospătându-se..
| | everything is in flux and nothing abides
| | |
| ||||
|
Totul este în flux şi nimic nu rămâne
totul curge şi nimic nu e fix
totul e constant în schmbare şi nimic nu rămâne asemeni.
Totul curge-e nostalgia europeană care se fixează pe temporalitate şi efemeritate a existentului. În cazul lui Basho : Three years later/ I was back again to the river in
banana leaves will be
hanging near the pillars-
moon-viewing at my hut
frunzele de banan vor fi
atârnate lângă stâlpi -
luna văzută din colibă
James Kirkup in Journaux de Voyage de Matsuo Basho/Journals of Travelling vorbeşte despre următorul fapt:
În 1989 s-au aniversat trei sute de ani de la apariţia prozei şi poeziei Oku No Hosomichi (Călătorie spre nordul îndepărtat). La fel şi “ Însemnări de la schitul Genju-an” unde Basho a petrecut vara lui 1690, cu secvenţe de trăire auztentică într-o linişte sihastră care pune în evidenţă frământările lui Basho susţinute prin constatări immediate şi aluzii filozofice. După cum observa Aurel Rău, “totul la proza lui Basho , printr-o factură eseistică, în măsura în care se lasă descoperită componenta de jurnal intelectual,.Această componentă e fericit slujită de citat, de proverb, de parafrază, de analogie, de o profunzime, de sintagme aluzive sau sintetizatoare”. (Albatros, p.23/2/1994)
sâmbătă, 13 septembrie 2008
Citiva participanţi la plecare
Fotografiile au fost trimise de Simona Dobrescu.
Primul ecou
Revista Cafeneaua politică şi literară, redactor şef Mircea Popescu, publică o primă impresie de la recentul colocviu desfăşurat la Constanţa sub semnătura Loredanei Florentina Dănilă.
*
Colocviul Naţional de Haiku
Ediţia a XV-a
5-7 septembrie 2008
În zilele de 5, 6 şi 7 septembrie 2008, a avut loc la Constanţa cea de a XV-a ediţie a Colocviului Naţional de Haiku, având ca temă: „Haibunul – între jurnalul de călătorie şi proza poetică”. Colocviul a fost organizat de Societatea de haiku din Constanţa, având ca preşedinte pe doamna profesor Laura Văceanu, Revista „Albatros” şi Colegiul Naţional „Constantin Brătescu”.
La deschiderea oficială a manifestării, au luat cuvântul scriitorul Ovidiu Dunăreanu, preşedintele filialei Constanţa a Uniunii Scriitorilor din România şi profesor Anamaria Ciubotaru, directorul colegiului „C. Brătescu” din Constanţa.
Manifestarea a prilejuit întâlnirea tuturor iubitorilor de lirică japoneză din ţară, ocazie cu care au fost dezbătute teme de real interes pentru aceştia. Amintim:
Precursori ai jurnalului de călătorie – Laura Văceanu
Biotehnologiile şi poezia vizuală – Cornelia Atanasiu
Jurnalul de călătorie vs. proza poetică – Anastasia Dumitriu
Haibun între teorie şi practică – Alexandra Flora Munteanu
Despre drumul îngust al haibunului în România – Mircea Teculescu
Potenţialul haibun în era hypertext, sau despre web 2.0 în versiune japoneză – Petre Fluieraşu.
De asemenea, a avut loc o serie de lansări/ prezentări de carte, ale unor autori mai mult sau mai puțin consacraţi:
„Efigiile clipei” – Ana Ruse
„Atingeri de clape” de Midori Tanaka- prezentare Laura Văceanu
„Scrisori pe frunze” – Rafila Radu
„Umbre” de Bogdan I. Pascu - prezentare Florin Grigoriu
„Testamentul din strada Nisipuri” - Şerban Codrin
„Porţi în depărtare” – Mircea Teculescu
„Cioburi în noapte” – Petre Fluieraşu
„Şi copiii se îndrăgostesc”, Florentina Loredana Dănilă – prezentare Şerban Codrin
Profesorul Florin Grigoriu a avut o iniţiativă lăudabilă, concretizată în volumul aflat sub tipar, căruia Domnia Sa i-a făcut o scurtă prezentare, „Autoare de haiku şi lecţiile lor de poezie”.
Au mai fost lansate Antologia de haibun „Umbre în lumină” (prezentare Ana Ruse) şi Cartea Congresului (prezentare Laura Văceanu, Alexandra Flora Munteanu şi Radu Patrichi).
Doamna Adina Enăchescu a prezentat un eseu în legătură cu Haijinii români premiaţi în ţară şi străinătate; au fost acordate diplome şi premii constând în cărţi.
Domnul Corneliu Traian Atanasiu, organizatorul concursului lunar Romanian Kukai, a expus probleme privind evoluţia haiku-ului în era internetului, oferind invitaţilor prezentări inedite de haiku, însoţite de imagini şi acompaniate de muzică adecvată, care au încântat asistenţa, în ciuda unor mărunte probleme tehnice care s-au ivit.
Din păcate, atelierul de renku anunţat nu a mai putut avea loc, datorită lipsei de timp.
În încheierea colocviului, s-au discutat deschis problemele cu care se confruntă Societatea de Haiku, fiecăruia dintre oaspeţi oferindu-i-se prilejul de a-şi exprima opinia, atât verbal, cât şi în scris. A fost stabilită deja data următorului colocviu, începutul lunii septembrie 2009, şi s-a convenit asupra îmbunătăţirii lucrărilor sale prin extinderea spaţiului acordat textelor în lectura autorilor.
Se cuvine a adresa un cuvânt de apreciere şi mulţumire inimosului colectiv care organizează an de an această manifestare (unică în ţară): doamna Laura Văceanu, doamna Alexandra Flora Munteanu şi domnul Radu Patrichi, cu atât mai mult cu cât se pare că sprijinul autorităţilor şi al forurilor care ar putea să întindă o mână este – vorba ştim noi cui – „sublim, dar lipseşte cu desăvârşire”.
Slobozia, 11 septembrie 2008
Florentina Loredana Dănilă
vineri, 12 septembrie 2008
DESPRE DRUMUL INGUST AL HAIBUN-ULUI PRIN ROMÂNIA
DESPRE DRUMUL INGUST AL HAIBUN-ULUI PRIN ROMÂNIA
Mircea Teculescu
Incontestabil, tradiţia cãlãtoriei la români a cãpãtat noi şi interesante valenţe, dupã descãtuşarea din 1989. Nici anotimpul şi nici ţinta nu mai constituie o problemã, iar mulţimea cetaţenilor ce transhumeazã, câteodatã, fie week-end sau nu, pare copleşitoare; in plus, am zice cã zona Constanţei este o prima dovadã a celor afirmate.
Poate, datoritã multiplicitaţii mişcãrii, avem şi numãrul relativ important al celor ce şi-au incercat, in punctul numit România din satul planetar, puterile intru scrierea haibun-ului. Cãci, pe de altã parte, intrã in tradiţia noastrã preluarea prin ,,imitaţie’’, iar postmodernismul chiar invitã la marcarea unei asemenea etape. Oricum, indiferent cã genul pare acum desuet in Japonia sau cã speciile literare materializate prin haibun aparţin deja altor istorii, drumul pare a fi catalizatorul principal, ce pune in mişcare spiritul haijin-ilor. Dar sã-i amintim, intr-o grãbitã şi obligatorie enumerare: Lucia Amarandei, Jules Cohn Botea, Ioana Bud, Cornelia Atanasiu, Corneliu Traian Atanasiu, Nicolae Atanasiu, Şerban Codrin, Magdalena Dale, Emilia Dumitrescu, Adina Enãchescu, Ion Faiter, Petre Andrei Flueraşu, Ioan Gãbudean, Florin Grigoriu, Clelia Ifrim, Letiţia Iubu, Manuela Miga (si kyõbun), Stela Moise, Vasile Moldovan, Alexandra Flora Munteanu, Valentin Nicoliţov, Radu Patrichi, Alexandru Patrulescu, Dumitru Radu, Ana Ruse, Cristina Rusu, Ioana Stuparu, Constantin Stroe, Marius Surleac, Mariana Tãnase, Maria Tirenescu, Ana Udrea şi Laura Vaceanu. S-ar mai putea adãuga cã totalitatea haibun-urilor scrise in România au intre 70 şi 500 de cuvinte, repetandu-le ca dimensiuni pe cele ale lui Bashõ, naşul acestui gen literar- marea lor majoritatea conţinand 150-250 de cuvinte. Dintre cele 21 de specii de haibun, antologate in <
Cat despre trecuţii scriitori români, credem cã I. Al. Brãtescu-Voineşti, cu povestirea ,,Intuneric şi luminã (predoslovie)’’, dar mai ales prin tonul nuvelelor şi schiţelor sale, poate fi considerat un precursor al haibun-ului scris in ţara noastrã.
In orice caz, panã la apariţia unor adevãrate jurnale de cãlãtorie, corespondente spiritual celor ivite de Matsuo Bashõ-,,Insemnãrile unui schelet batut de vreme’’, ,,Pelerinajul la Koshima’’, ,,Manuscrisul de rucsac’’, ,,Cãlãtorie la Sarashina’’ şi, bineinţeles, ,,Drumul ingust spre o provincie indepãrtatã’’- mai trebuie probabil multã nevoinţã, pe langã talent. Drept exerciţiu, propunem o forma fixã de haibun: T-haibun-ul. Acesta va conţine, in general, un numãr de 150-250 de cuvinte, douã haiku-uri şi o tanka; cea din urmã, care dã şi numele acestei forme de haibun, va avea fraza inferioarã (shimo no ku) formatã din versurile lungi ale celor douã haiku-uri. De exemplu:
………………………………………………………………..
in casa micã
nimeni nicãieri-
doar viscolul
……………………………………………………………………
cu pietre albe
strãjuit de copaci-
drumul umbrelor
……………………………………………………………………
este sub uşã
aşchie de luminã
strãlucitoare-
strãjuit de copaci
nimeni nicãieri
…………………………………………………………………
Pentru a potenţa ,,morala’’ T-haibun-ului şi a-şi valoriza cuvintele, autorul poate folosi, in final, un citat; in mod evident, toate speciile de haibun pot fi practicate prin T-haibun; cateva propuneri de astfel de haibun-uri pot fi gãsite in volumul <
Incheiem, amintind cã tot in 2008, pe litoralul Mãrii Negre, l-am intalnit pe un tanãr vameş, ajuns la plajã cu prietena sa, idei de afaceri cu seminţe, sãrate şi nesãrate, plus multe ticuri verbale. Şi tot aici ne-am oprit in faţa unor oameni veniţi de pe alt continent, care valorizau cu ajutorul sunetelor şi a unor artefacte aparent originale- imaginea şi istoria vechilor amerindieni. Şi unul şi ceilalti, rãtãciţi printre cuvinte, rãtãciţi printre majoritarii turişti români, vanau banul, pragmatic. Fiecare cu povestea, cãlãtoria sa. Insã asta nu ne impiedicã sã credem- prinşi aşadar intre vameşul ,,Ce pana mea!’’ şi urmaşii civilizaţiilor din Peru şi Ecuador- cã de aici, de la Constanţa, incepe, şerpuind uşor, drumul ingust al haibun-ului prin România; incepe, practic, haibun-ul românesc.
…Iar dacã acum, bornele de pe harta haibun-ului sunt: Bacãu, Brãila, Bucureşti, Campina, Constanţa, Craiova, Cugir, Deva, Ramnicu Valcea, Slobozia şi Targu Mureş, desigur cã pe viitor numãrul acestora se va inzeci- cu folos- sã sperãm, pentru literatura românã.
HAIJINI ROMÂNI PREMIAŢI ÎN ŢARĂ ŞI PESTE HOTARE
HAIJINI ROMÂNI PREMIAŢI ÎN ŢARĂ ŞI PESTE HOTARE
comunicare susţinută de prof. Adina Enăchescu
Poezia japoneză – tanka, renga, haiku, haibun - a avut încă de la întemeierea ei, un caracter competitional.
Haiku-ul apărut câteva secole mai târziu, avea să se supună acestei tradiţii. Adesea maestrul de haiku îşi invita ucenicii în călătorii de documentare. Haiku-urile erau scrise chiar în timpul călătoriei sau a doua zi. La întoarcere, poeţilor li se oferea prilejul să-şi citească poemele. Aveau loc lungi dezbateri, în urma cărora se stabilea care haiku-uri sunt mai bune şi merită să fie publicate în antologiile colectivesau să fie incluse în haibunuri.
În perioada contemporană, după anul 1989, îndeosebi, această tradiţie a fost revigorată iar concursurile de haiku extinse şi în afara Japoniei. Luând exemplul ţării care a creat acest gen, la rândul lor haijinii din S.U.A., Marea Britanie, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Croaţia, Serbia, Slovenia, Franţa au creat propriile concursuri internaţionale de haiku.
Spre meritul lor, nici haijinii români nu s-au lăsat mai prejos. În anul 1992, Societatea de Haiku din Constanţa a organizat un concurs de haiku. Premiile au fost înmânate ţn cadru festiv la 17 ianuarie 1993, iar poemele premiate au fost recitate de actori profesionişti. Trei dintre laureaţi au confirmat, devenind nume cunoscute în lumea haiku-ului:
Prin ceaţă
paznicul se întoarce
cu fluturi pe felinar
Valentin Busuioc (premiul I)
Seară de Paşti-
o bătrână-şi strânge
florile nevândute
Ion Codrescu (premiul II)
Paşi târşiţi
sub castanii ruginii
spre vechea bancă
Radu Patrichi (menţiune)
În spiritul de competenţă ce caracterizează mişcarea haiku de la noi şi de aiurea, Societatea Română de Haiku a organizat la rândul ei , în anul 1994 un concurs de haiku. S-au acordat atunci 8 premii şi menţiuni. De remarcat faptul că toţi laureaţii aveau să confirme ulterior încrederea juriului. Iată numele lor: Dumitru Velea, Titus Andronic, Ana Marinoiu, Iulian Dămăcuş, Ana Udrea şi Lucian Suciu. Anul 1994 este anul de afirmare a haijinilor români pe plan internaţional. Dacă până atunci , din câte cunosc, un singur poet , Ion Codrescu, a fost premiat peste hotare, de astă dată, opt poeme scrise de ăapte poeţi romîni sunt distinse
Viespe rătăcită-
perdeaua de zorele
tremură încă
Stropiţi cu rouă
doi stânjenei albaştri
mă îmbie prin gard
Mioara GHEORGHE
zăpada se topeşte-
din ce în ce mai mari
urmele pisicii
Ion Codrescu
Arde-n foc un pai.
Dincolo, după moarte
ne-ntâlnim iarăşi
Florin Vasiliu
În zori pe plajă
pescari în picioarele goale
şi umbrele lor alungite
Emilia Dumitrescu
zbor de cocori-
liniştea parcului
tulburată o clipă
Lavinia Dan
Sub cerul cenuşiu
un corb cu aripi rupte-
evantai uzat
Ioana Cristina Pop
Melcul
printre ierburi-
o piatră umblătoare
Ion Ţârlea
Societatea Română de Haiku a mai organizat concursuri la nivel naţional în anii 2000, 2005, 2006.
Toţi poeţii laureaţi la ediţia din anul 2000 au confirmat în timp: Ana Udrea, Radu Patrichi, Utta Siegrid Konig, Valentin Nicoliţov, Dan Florică. La această ediţie a existat secţiune de concurs şi pentru poemul într-un vers, unde s-au remarcat Dan Florică, Dumitru Radu, Ioan Marinescu şi Ana Marinoiu.
Urmând exemplul societăţilor de haiku din Bucureşti şi Constanţa, doi împătimiţi ai poemului haiku au iniţiat concursuri de profil pe cont propriu. Primul dintre ei, Marian Nicolae Tomi a câştigat marele premiu pe anul 2004 al Concursului Kusamakura, premiu constând într-o excursie în Japonia. În urma acestei excursii, M.N. Tomi a scris cartea ZBURÂND SPRE KUMAMOTO şi a organizat Concursul de haiku de
În acest an Eduard Ţară, unul din cei mai premiaţi poeţi de haiku din lume, organizează
Vreau să enumăr câteva din cele mai reprezentative succese ale autorilor români de haiku, care i-au făcut cunoscuţi peste hotare.În anul 2000 o carte scrisă de dl Ion Codrescu, apărută în anulş
O dovadă a creşterii numărului de premii e aceea că acestea erau publicate într-un singur număr al revistei Haiku.În ultimii doi ani colegiul de redacţie s-a văzut nevoit să publice poemele premiate în ambele numere.
În încheiere aş dori să fac o trecere în revistă a poemelor premiate în decurs de un an. Am ales anul 2007, fiind un an încheiat şi deci cifrele sale se pot constitui într-un bilanţ. Pe de parte e anul cu cele mai multe poeme premiate, datoritţ creşterii numărului concurenţilor şi a calităţii poemelor trimise la concursuri, dar şi pentru aceea că trei dintre concurenţi au avut un număr mare de poeme premiate. Astfel, Maria Tirenescu, Vasile Moldovan şi Magdalena Dale sunt laurea’i ai primei ediţii a concursului internaţional RAGUNATHA IYER MEN AWARD pentru cele 327, 273 şi respectiv 154 de poeme şi fotografii publicate în revosta indiană WONDER HAIKU WORLDS.
Dacă până în acest an autorii români au primit premii mai mult pentru haiku iar câţiva dintre elevii talentaţi din Constanţa, pregătiţi unii profesori care se află aici în sală, şi pentru haiga, acum genurile premiate se diversifică. Astfel, apar cele dintâi premii premii pentru tanka (Eduard Ţară premiul special la un concurs din Japonia şi Magdalena Dale, trei premii
Deşi sunt convinsă că mulţi dintre dv. le-au citit, consider că e şi util şi frumos să ne reamintim împreună poemele premiate anul trecut.
Haiku Calendar Ludbreg, 2007
Sfârşitul ploii-
vechea barcă a tatei
plină cu stele
Eduard Ţară
Pretutindeni verde…
să ne rugăm pentru
ploaie
Adina Enăchescu
Cu fiecare
croncănit de cioară
mai cade o frunză
Vasile Moldovan
Pe piatra udă
o pasăre mai stă încă-
meditaţie
Petre Flueraşu
SURUGA BAIKA FESTIVAL, JAPONIA, 2007
Un pisc în ceaţă-
vechi poem de dragoste
apropae uitat
Eduard Ţară
The First Love Haiku Contest, Canada, 2007
Pe frânghia de rufe
briza serii dezbracă
luna de kimono
Atârnând pe frânghie
rătăcită printre scutece
rochia de mireasă
Vasile Moldovan
The Still in the Stream Haiku Contest, Canada, 2007
Amorţit de frig,
în cuibul gol al rândunicii
ultimul fluture
Vasile Moldovan
PRIX DU LION, Monpellier, France, 2007
Cum să te iubesc
când tu faci o comedie
din viaţa mea?!
Valentin Nicoliţov
Februarie-
clovnului îi surâde
Eduard Ţară
The Nippon 2007 Haiku Contest
După asfinţit
câţiva licurici luminează
drumul câinelui
Vasile Moldovan
The Genkissu Spirits Up! Hekinan Haiku Contest, 2007
Câţiva licurici-
în pânnza de păianjen
stele căzute
Eduard Ţară
Apus îndepărtat-
valurile mării vin lin spre mine
ca un prieten necunoscut
Clelia Ifrim
CASCINA MACONDO, Torino, Italia, 2007
Cântecul cucului-
muntele îl multiplică
pentru mama mea
Ana Ruse
Stea căzătoare-
doar o monedă
într-o fântână
Eduard Ţară
Frunze arzând-
prin norii de fum
primele stele
Adina Enăchescu
Primul mugur-
mi-aminteşte de durerea
măselei de minte
Eduard Ţară
The R.H. Blyth International Haiku Contest,2007
Nimic în faţă
nimic în spate-
frunze căzând
Clelia Ifrim
The Haiku International Association Contest, 2007
La cascadă
ignorând zgomotul
privighetoarea cântă
Adina Enăchescu
Mainichi Haiku Contest, 2007
Izvor clipocind
departe vuietul oceanului-
un bătrân suspină
Manuela Miga
Râu nămolos
cu etichetă de firmă,
o zdreanţă plutind
Dan Doman
Sub teiul înflorit
gustând din cana cu ceai-
singur în noapte
Maria Tirenescu
Valurile-ntind pe ţărm
umbra femeii înecate-
lumina sărată în zori
Clelia Ifrim
Pământ presărat cu aur
Gauguin rămâne încurcat -
culturi de rapiţă
Simona Frosin
Închei aici cu precizarea că o parte din poemele premiate ale unor autori - Eduard Ţară, Magdalena Dale, Maria Tirenescu- au rămas pe dinafară. Sunt atât de multe încât nu le-am putut include pe toate.
Voit l-am lăsat la urmă pe cel mai tânăr laureat, Bogdan Ştefănescu, elev înclasa a V-a
Luna recoltei-
împart cu câinele
primul codru de pâine
Între veteranul poeţilor laureaţi (75 de ani) şi mezinul lor (10 ani) există o mare diferenţă de vârstă – 65 de ani. O viaţă de om. Această realitate ne dă certitudinea că prietenii noştri de haiku vor obţine în toamnă şi în anii care vor veni noi şi prestigioase premii internaţionale spre onoare poeziei româneşti şi a celor care o scriu.
Vă mulţumesc pentru răbdarea cu care m-aţi ascultat.
ADDENDA
macii rosii striviti
de un car cu lemne.
In 1997, Serban Codrin este premiat cu haiku-ul :
ceva i se intampla
universului.
si tanka premiata in 1997 a lui Serban Codrin :
in strachina cu apa
a tamplarului ---
m-asez la masa de lemn
cu lingura in mana.