HAIBUN-UL ÎNTRE TEORIE ŞI PRACTICĂ

Comunicare la Colocviul Naţional de Haiku, Constanţa, 2008

Alexandra Flora Munteanu

Şcoala “Nicolae Tonitza”

Constanţa

Proza scurtă ca gen literar a făcut carieră în literatura română ca şi în cea universală. De la bun început a avut o configuraţie distinctă care prin extensie a putut deveni roman. Este consdtituită din substanţa narativă care se mulează pe subiecte diferite. Poate avea o concentrare maximă de evenimente ficţionale cu sau fără personaje. Elementul natural este fie cadru , fie subiect în dezbatere. În literatura de specialitate întâlnim nume precum : James Fenimore Cooper, Honore de Balzac, Alexandra Dumas, Victor Hugo, Nathaniel Hawthorne, Nikolai Gogol, E.A. Poe, Elizabeth Gaskell, Dickens, Elizabeth Phelps, Ivan Turgheniev,Dostoievski, Tolstoi, Mark Twain, şi numele ne dovedesc că de fapt marii romancieri s-au exersat în genul scurt. Acesta poate fi considerat şi un nucleu . Aşa a fost conceput şi acceptat ca având toate datele utile unei ulterioare extensii. Literaturitatea i-a asigurat echilibru interiore şi posibilitatea proliferării într-o perioadă scurtă . Este acceptat izolat, în sec. al 17-lea . Miguel Cervantes şi mai târziu , sec. al 18-lea Washington Irving. Acţiunea nu este statică. Are un cumul tensional în crescendo care asigură un final . Acesta poate reprezenta o promisiune sau chiar o concluzie. În literatura română vom asocia genul de numele lui Sadoveanu, Caragiale, Calistrat Hogaş, Alexandru Vlahuţă. Vom observa tentaţia de a conferi acestui gen literar.Spaţii mai extinse sau nu. În orice caz conţinutul evoluează în jurul unor aspecte de viaţă, cu tentă moralizastoare sau descrierea unor situaţii percepute diferit sau pur şi simplu ideea de călătorie prin care sunt înregistrate fapte, oameni şi personasje care ne-ar conduce spre ideea de jurnal de călătorie, prin minuţia descrierii. Ego-ul scriitorului este mult mai pregnant mărturisindu-şi disdponibilitatea de observator extern sau implicat în acţiune. În cazul haibun-ului , specie eminamente niponă vom găsi în secolul al 17-lea , o creaţie literară tipic narativă, cu aluzii şi trimiteri la fapte concrete şi la generalizări uneori moralizatoare. Mă voi opri la un haibun al lui Basho. Acesta debutează cu câteva fraze care , concentrate, ar da ceea ce numim maximă. O structură narativă ambiţioasă să comprime şi să generalizeze un adevăr viabil.” Admirable is a person who has nothing that hampers his mind”. Admirabilă este persoana care nu are nimic ce i-ar jena mintea”. “Laudable is a man devoid of worldly talent or knowledge”. “Lăudat este omul de talent şi erudiţie.”

La fel se poate spune despre un călător fără casă, lipsit de cămin , deasemenea , adaugă Basho. “The same can be said of a homeless wanderer, too.” Peripeţiile unuiu singuratic care se lasă pradă unor sentimente : vizualizarea unui spaţiu din natură la un răstimp de trei ani îi provoacă lacrimi de nostalgie peste crizanteme galbene.

Acest sentiment este prefigurat de prezenţa unui element din natură, râul care ne trimite la “panta rei” :

Heraclitus' philosophy can be captured in just two words: "panta rei", literally everything flows, meaning that everything is constantly changing, from the smallest grain of sand to the stars in the sky. Thus, every object ultimately is a figment of one's imagination. Only change itself is real, constant and eternal flux, like the continuous flow of the river which always renews itself.

Filozofia lui Heraclit poate fi redusă ladouă cuvinte”panta rei” totul curge, însemnând că totul este constant schimbător , de la micul strop de nisip până la stelele din cer. Astfel fiecare obiect ultim dedvine ca rod al iumaginaţiei. Numai schimbarea în sine este reală, este un flux constant şi etern, asemeni curgerii continue a râului care mereu se schimbă, împrospătându-se..

		everything is in flux and nothing abides everything flows and nothing stays fixed everything is constantly changing and nothing stays the same

Totul este în flux şi nimic nu rămâne

totul curge şi nimic nu e fix

totul e constant în schmbare şi nimic nu rămâne asemeni.

Totul curge-e nostalgia europeană care se fixează pe temporalitate şi efemeritate a existentului. În cazul lui Basho : Three years later/ I was back again to the river in Edo where, sorrowfully gazing at the water that flowed in two different streams on an autumn day.”Streams: Coliba lui Basho a fost localizată lângă locul unde râul Hakozaki se desprinde de râul Sumida. Conţinutul este descriptiv , localizat şi anecdotica peisajului este concentrată în haiku -ul poziţionat la final :

banana leaves will be

hanging near the pillars-

moon-viewing at my hut

frunzele de banan vor fi

atârnate lângă stâlpi -

luna văzută din colibă

James Kirkup in Journaux de Voyage de Matsuo Basho/Journals of Travelling vorbeşte despre următorul fapt:

În 1989 s-au aniversat trei sute de ani de la apariţia prozei şi poeziei Oku No Hosomichi (Călătorie spre nordul îndepărtat). La fel şi “ Însemnări de la schitul Genju-an” unde Basho a petrecut vara lui 1690, cu secvenţe de trăire auztentică într-o linişte sihastră care pune în evidenţă frământările lui Basho susţinute prin constatări immediate şi aluzii filozofice. După cum observa Aurel Rău, “totul la proza lui Basho , printr-o factură eseistică, în măsura în care se lasă descoperită componenta de jurnal intelectual,.Această componentă e fericit slujită de citat, de proverb, de parafrază, de analogie, de o profunzime, de sintagme aluzive sau sintetizatoare”. (Albatros, p.23/2/1994)